Curatare calculator la domiciliu

Calculatorul personal trebuie să funcţioneze în condiţii optime nu doar din punct de vedere software dar şi din punct de vedere hardware si estetic.
La o anumită perioadă (un an, 6 luni chiar şi 3 luni) calculatorul trebuie să fie verificat şi curăţat fizic de praf iar anual schimbată pasta termoconductoare de pe procesor.
Uneori se cumulează praf, umezeală şi păr rezultând un strat de mizerie care opturează sistemul de răcire.
Calculatorul se comportă ca un om care are febră şi nu mai dă randament la locul de muncă.
Praful şi umezeala realizează o peliculă periculoasă pe toate piesele de pe placa de bază şi pe lângă un efect termic negativ se poate ajunge şi la scurt circuit şi apoi arderea anumitor zone de pe placa de bază.
Iniţial calculatorul începe să funcţioneze din ce în ce mai greu, apoi calculatorul se închide din senin în timpul rulării unor aplicaţii şi totul până când calculatorul nu mai porneşte deloc.
Printre cazurile de curăţare praf calculator la domiciliu vă prezint unul foarte inedit. Abia curăţasem de praf în urmă cu 3 luni calculatorul unei firme şi am fost solicitat din nou deoarece acel calculator nu mai funcţiona.
Când am deschis unitatea am găsit ceva incredibil dar nu imposibil având in vedere că acest calculator este situat exact la intrarea în firmă şi este expus în apropierea mediului exterior.
Firma este situată stradal iar în Bucureşti ştim foarte bine că există un mediu cu mult praf.
Următoarele fotografii cu calculatorul plin de praf sunt destul de edificatoare (stratul de praf se apropie de grosimea cablului usb):

Aspirare praf calculator la domiciliu
Aspirare praf calculator la domiciliu
Curatare calculator
Curatare calculator
Curatare calculator la domiciliu
Curatare calculator la domiciliu
Curatare praf calculator
Curatare praf calculator

A urmat o curăţare calculator (curatare ventilatoare, curatare placa de baza, curatare carcasa), verificare integritate componente şi verificare parametrii fizici de funcţionare.
După ce am constatat că este totul în regulă am închis unitatea şi apoi l-am pornit şi am executat câteva operaţiuni de verificare stabilitate sistem.
Se poate observa în următoarele fotografii cum acum calculatorul arată în interior ca nou:

Curatare de praf calculator la domiciliu
Curatare de praf calculator la domiciliu
Curatare praf calculator la domiciliu
Curatare praf calculator la domiciliu

Apelaţi cu încredere la serviciile noastre de curăţare de praf calculator la domiciliu pentru a prelungii durata de viaţă a calculatorului dumneavoastră în condiţii de funcţionare optimă şi performanţă maximă.